Micii Artisti in Scris!

O pisica cam uituca
Zace lenesa in batatura
Si priveste lung,cu mirare
La puisorii galbiori
Parca-ar vrea sa le vorbeasca
Chiar si-n limba pasareasca
Ce n-ar face ea saraca
Sa se-apropie putin
De frumosii galbiori
Sa-i miroase
Sa-i atinga
Sa le spuna chiar povesti
Cu pisici incantatoare
Si stelute arzatoare.


I.
Pisicuta noastra-i hoata
A facut o boroboata
In camara a intrat
Si pe furis a luat
O bucata de friptura
Mama nu stia ca fura
Ca de ar stii ea vreo-data
Vai de coada ei tarcata

AGMICLAUS


II.
Pisicuta noastra hoata
A facut o boroboata:
In camara a intrat
Pe furis si a furat
O bucata de friptura.

Mama nu stia ca fura
Dar de-acuma inainte,
Dac-o mai fura vreodata,
Vai de blana ei tarcata!


Am o pisica mica,
Dar frumusica.
Prinde soareci cu duimul,
Sa nu-i scape cumva unul.
Iar daca cumva nu l-ar manca
Tare nervoasa s-ar afla.


Azi pisica mea e trista
ca nu are o batista
sa-si stearga cu ea mustata
ca ia murdarit-o rata

Pisicut-o stai nitel
ca-ti aduc un prosopel
dar pana ma intorc cu el
ai grija de soricel.



Intr-o zi de dimineata,
Mama a plecat la piata
Si i-a spus lui Nicusor:
"Dragul mamei puisor,
Eu ma duc, tu fi cuminte,
Ce-ti voi spune tine minte,
Am lasat ascuns in tinda,
Pe cuptor, langa oglinda,
Lapte dulce-ntr-un ulcior
Sa mananci cand ti-o fi dor.
Dar grijeste de ulcica
Sa nu intre fara frica
Pisicuta mirosind
Ca atunci ramai flamand."
Pe cand mama se porneste,
Nicusor asa gandeste:
"Las' sa vina, nu mi-e frica,
O invat eu pe pisica
Botu-n lapte cand va pune
Ii voi da vre-o doua bune."
Si se-ascunse Nicusor,
In spate dupa cuptor.
Cand o vede pe pisica,
Ca se urca la ulcica,
Face Nicu: Trosc! odata
Sare-n tandari oala toata
Si oglinda s-a stirbit
Iar pisica a fugit.
Toata casa numai lapte,
Si cioburi imprastiate,
Nicule, prostut baiat,
Dece tu n-ai ascultat
Tu flamand, oglinda sparta
Iar pedeapsa te asteapta.


Piscuta pis pis pis
Te-am visat azi noapte-n vis
Te spalam, te pieptanam
Funda rosie-ti puneam.


Inainte de somnic, o poveste cu pisica, iepurelul si-un pisic
Pui micut, sa stii ca papa care e in castronel
e facuta pentru tine de-un pisic si-un iepurel;
Si-am sa-ti spun acum povestea care-ncepe c-un pisic,
de-mi promiti ca dupa masa mergi cuminte la somnic!
Cu drag ti-a adus canita de la masa lui, pisicul,
si-a promis ca o sa toarca daca bei macar lapticul.
Mama lui, pisica alba, a turnat chiar, din canita
in castronul tau de papa, si-a lins stropii din blanitza.
Iepurasul mic si vesel a adus un mar si-o para
si un morcov de gradina si le-a pus pe farfurioara
Eu le-am dat pe razatoare si-am pus lapte peste ele
si deasupra, fin pisate, am pus patru piscotzele.
Pui micut, asa-i ca papa ti se pare-acum mai dulce?
Spune "Multumesc" lui Pisi, ca se duce sa se culce;
"Noapte buna, iepuras", "Somn usor, Pisica Mare"
Ai papat? Tot? Foarte bine! Hai sa mergem la culcare!



MICUL CHITZ
Intr-o gaura ramasa
in perete crapatura
si-a facut un shoarec casa,
la bunica-n batatura.

Profitand de-asa noroc,
fiindca-n casa nici un mitz
pana azi n-a fost, deloc,
stapaneste Micul Chitz.

Cu codita lui cea lunga
iscodeste prin pridvor
strecurandu-se-ntr-o dunga
pe podea, pe sub covor.

Banuia ceva bunica,
fiindca se golea camara,
insa nu vedea nimica -
Micul Chitz iesea doar seara.

Pana-n ziua cand, de-a gata,
cu o funda prinsa-n coada,
am primit-o pe Vargata
si-am adus-o ca iscoada.

Chitz, de teama de pisica,
a rabdat de foame-o seara
insa golul din burtica
l-a scos iar din cuib afara.

Inima-i e cat un bob
de mustar, asa de mica,
speriat si cam neghiob
a trecut peste pisica!

Dar pisica invatata
fara shoricei in casa
A sarit in sus speriata:
si zbarlita, si fricoasa!

Chitz a inteles - Vargata
pana in acel moment
nu vazuse soareci! Biata,
e pisoi de-apartament!

Si i-a spus: Doamna Pisica,
eu sunt Chitz, shoarec de soi,
casa asta nu-i prea mica,
este loc pentru-amandoi!

De atunci Chitz si pisica
au trait ca buni tovarasi,
si nici pana azi bunica
n-a stiut ca are soareci.

Daca ai avea pisica:
Daca ai pisica, ai sa-nveti sa torci;
ai sa-nveti sa mangai dar sa nu te-ntorci.
Ai sa stii pregeti daca e nevoie
dar sa ai curajul sa faci ce nu-i voie.
Daca ai pisica, stii deja, prea bine,
Ca cel ce iubeste vine el la tine;
n-ai sa cauti blidul unde nu-i mancare
si-ai sa stii sa sfasii, n-ai sa taci cand doare.
Iti vei lua tu insati orice vrei, de-oriunde,
fara sa lasi temeri, griji sa te inunde.
Viata e prea scurta, miza nu e mica.
Ai sa-nveti trairea, daca ai pisica.


Ce ti-am facut oare, harpie felina,
de ma miauni vesnic, ma vanezi prin casa:
mangaieri si-o suta de ti-as da, nu-ti pasa,
hartuire blanda, moale si calina!
Umbra mea devreme, ma trezesti flamanda,
ai mancare-n fata, dar nu vrei mancare;
si nu-i dimineata si nici zi in care
sa te saturi, matza, ne-ncetat la panda?
Cata, dar, iubire-ti face trebuinta
de-mi cersesti de-a pururi sa te bag in seama?
Si nu ai masura, mila n-ai, nici teama...
Ce ti-am facut oare, lacoma fiinta?


PISICUTA MIEUNICA

Miaunica, e-o pisica
Mica, mica, mititica,
Cu mustatile de nea
Si cu bot de catifea.
Paru-i negru, matasos,
Subtirel e si lucios.

Si-n picioare e-ncaltata
Cu ghetute moi de vata..
Astea-s ghete sau pernui
Stau in ele cinci gherute
Si cand vede-un soricel,
Tipa, tipa, dupa el...


PISICUTA MEA ISTEATA

Pisicuta mea isteata
Merge la stapan in fata
Meunand pe langa masa
Si stapanul ia mai zis
Pisicuta mea isteata
Dute la mamica-n fata.



IMPARATIA PISICILOR

A fost o dată demult o împărăţie a pisicilor într-un loc neştiut de nici un om. Era o împărăţie imensă cu pomi înalţi, tunele şi fel şi fel de ascunzişuri, castele impunătoare, regi, prinţi şi prinţese.

Probabil că deja v-a umflat râsul şi nu puteţi să vă închipuiţi un motan cu coroană de rege. Ei bine regele acestei împărăţii era motanul birmanez Kraus şi avea o mantie lungă din piele de şoricel, ba chiar şi o coroană din oase de peşte.

Regele Kraus domnea peste regatul pisicilor de zeci de ani şi locuia într-un container mare pe cea mai frumoasă alee din toată împărăţia. Era căsătorit cu regina birmaneză Miţa şi avea nouă copii: Zuzu, Pufi, Moxi, Poşetuţă, Figaro, Jinxy, Saşa, Cuchi şi Soso.

Kraus a domnit în pace, fără războaie cu regatul Şoarecilor sau cu Împărăţia dulăilor şi era foarte mulţumit de toţi supuşii săi. Singura lui problemă era că obosise destul de rău. Un motan în vârstă ca dumnealui are nevoie de multe ore de somn şi relaxare. Nu mai era de mult un pisoi în toată puterea. De aceea plănuia cu regina Miţa o ieşire la pensie glorioasă. Îşi doreau să se mute într-un loc mai călduros, cu mâncare mai bună şi cât mai multe perne pufoase. Nu puteau să plece însă fără să lase un succesor la tronul împărăţiei pisicilor.

Aveau de unde alege . Din cei nouă pisoi, patru erau băieţi. Regulile în împărăţia pisicilor erau însă clare: nimeni nu putea fi rege fără să fie căsătorit.

Regele Kraus a comandat organizarea unui bal nemaipomenit pe aleea Tomberoanelor şi a invitat cele mai frumoase pisici de măritat de prin zonă.

Figaro era singurul motănel cu gânduri de însurătoare. Fraţii lui încă se mai jucau cu ghemotoace de lână şi nici nu se gândeau să preia conducerea împărăţiei.

Aşadar pisoiul cel mai mare a îmbrăcat mantia tatălui său şi s-a prezentat la bal cu coada tremurând. Pe aleea Tomberoanelor muzica şi voia bună l-au întâmpinat. Pisici care mai de care mai blănoase şi cu boturile mai turtite îl salutau emoţionate. Nici una dintre pisicile acestea persane, considerate de viţă nobilă şi deosebit de frumoase, nu-l atrăgeau.

Spre disperarea regelui Kraus şi a reginei Miţa, Figaro s-a aşezat în spatele unui tomberon, a desfăcut cu ghearele o cutie de sardine şi s-a pus pe mâncat. Degeaba părinţii îl implorau să invite şi el o pisică la dans, să se gândească la bătrâneţea lor şi să se însoare o dată. Lui Figaro nu-i plăcea nici o pisică.

Când toată împărăţia se pregătea să plece de la bal pentru că se transformase într-un dezastru, Figaro a simţit că visează. Pe capacul tomberonului în spatele căruia se aşezase el, a sărit o pisică portocalie de toată frumuseţea. Avea blana potrivit de lungă, ochii mari şi verzi, vârfurile lăbuţelor parcă înmuiate în lapte, coada lungă şi subţire-cum numai prinţesele o au.

A fost dragoste la prima vedere. Figaro a invitat-o la dans şi pe tot parcursul melodiei a simţi că pluteşte cu pisica portocalie în braţe. Nu a mai stat pe gânduri şi a cerut-o în căsătorie.

Pisica era bulversată. Ea nici măcar nu ştia că există o Împărăţie a pisicilor, un rege, sau o regină, Ajunsese la acest bal întâmplător, fugărind un şoricel.

Era o pisică ţinută în casă, răsfăţată, pieptănată şi îmbuibată cu mâncare. Nu mai văzuse niciodată până atunci aleea Tomberoanelor. Pentru că era o mâţă aventurieră i s-a părut minunat să devină regină şi să trăiască în Împărăţia pisicilor. Avea de trecut un singur obstacol: stăpânii. Nu putea să plece pur şi simplu de acasă. Ei avuseseră grijă de ea şi o iubeau mult. Cum ar fi putut să-i părăsească?!

Pisica portocalie i-a spus lui Figaro că-i acceptă cererea în căsătorie, numai dacă o ajută să găsească o modalitate prin care să plece de acasă fără să-i supere pe oamenii care au avut grijă de ea.

Disperat Figaro s-a dus direct la regele Kraus să-l anunţe că şi-a găsit mireasa şi că are nevoie de un sfat.

Auzind bătrânul Kraus povestea pisicii portocalii, a început să râdă pe sub mustăţi.

- Miţa vino repede că am găsit unde să ieşim la pensie!

- Vin acum dragă Kraus!

- Dar tată, cum rămâne cu problema viitoarei mele soţii?! A scâncit Figaro îngrijorat.

- Noi suntem soluţia la problemele voastre fiule! Portocalia vine să locuiască la castel cu mătăluţă iar eu şi maică-ta ne mutăm în vila soţioarei tale ca să le alinăm suferinţa stăpânilor.

- Şi o să mearga tată?

- Crede-mă că oamenilor o să le pară rău după portocalie, dar când eu şi Miţa o să apărem în peisaj, drăgălaşi şi înfometaţi, o să fie atât de ocupaţi să aibă grijă de noi încât o să uite cât ai clipi de suferinţă.

Zis şi făcut! Kraus şi Miţa au ieşit la pensie şi acum sunt cele mai răsfăţate pisici. Dorm în vârful patului, pe perne pufoase, mânâncă cele mai alese mâncăruri şi sunt mângâiaţi toată ziua bună ziua. Stăpânii pisicii portocalii s-au ataşat de fostul rege şi fosta regină şi sunt fericiţi cu noile lor animale de companie.

Regele Figaro şi pisica devenită „Regina portocalie” au făcut o nuntă fastuoasă şi apoi au plecat în luna de miere la vânătoare de soricei. Iar de când s-au întors domnesc în pace şi cu multă iubire.

Şi-am încălecat pe-o pisică
Şi nu v-am spus o minciunică!




Va prezint povestea lui Bot, motanelul nazdravan. M-a cucerit povestioara lui:

Boţ se născuse într-o seară de iulie. Fusese al patrulea născut şi singurul pisoi dintre cei cinci nou-fătaţi de către doamna Anastasia, pisica pe jumătate birmaneză a familiei Tache. Doamnă e cam mult spus, avînd în vedere vîrsta fragedă a elegantei feline cu sînge albastru. Era mai degrabă o domnişoară, abia ieşită din adolescenţă, fiind născută cu un an mai devreme şi cam în aceeaşi perioadă. Poate puţin mai devreme, înainte de celebrarea solstiţiului de vară. Dar nu despre tinereţea noii mame este vorba aici şi nici despre iubirea înfiripată între ea şi bătrînul pisoi-vulpoi al curţii, Angelo, un adevărat Don Juan pisicesc al întregului cartier. Aşa că să revenim la Boţ.

Încă din primele ore ale existenţei sale, se remarcase prin aspectul diferit. Nu semăna cu nici una dintre surorile sale. Blana sa era de o culoare cenuşie. Un cenuşiu asemănător cu cel al unei bucăţi de cărbune. Analogia aceasta fusese făcută imediat după naştere de către tatăl său, Angelo, pasionat de forma şi culoarea cărbunilor folosiţi pentru grătar de către familia Tache.

[...]

Cu un tată recunoscut pentru inteligenţa şi erudiţia sa, micul ghemotoc cenuşiu nu avea cum să nu îi semene. Încă din primele săptămîni ale vieţii, Boţ se dovedise un pisic năzdrăvan. La 2 săptămîni îşi manifestase interesul pentru lectură. La o lună învăţase deja să citească. Peste încă patru săptămîni lecturase toate cărţile din podul casei, îngălbenite de trecerea timpului. Basmele lui Andersen şi povestirile fraţilor Grimm îi captaseră atenţia în mod special, hrănindu-i imaginaţia, iar manualele de algebră şi geometrie îi sădiseră în micul cap blănos gîndirea logică. În plus, manualele de biolgoie, anatomie, istorie şi geografie îi furnizaseră o imagine de ansamblu a lumii din care micul său spaţiu vital făcea parte. În pragul începutului de an şcolar, Boţ nu mai avea ce să studieze în podul încă încins de soarele verii tîrzii. Toate volumele fuseseră sorbite de mintea avidă de cunoaştere a micului pisoi, căci motan încă nu-l putem denumi la vîrsta de două luni.

După vreo două zile petrecute pe covor, în camera Simonei, fiica de opt ani a soţilor Tache [...], Boţ nu mai avea astîmpăr. Simţea că-i explodează micul căpşor, dacă nu îl alimenta cu lecturi. Bănuia că sînt atîtea informaţii de care el era străin, că universul în care îşi trăise primele luni de viaţă era atît de mic, iar după poarta roşie metalică îl aşteptau minunile lumii. Şi în timp ce lîncezea pe covorul gros, la picioarele Simonei, în lumina soarelui blînd de septembrie şi încercînd să joace rolul unui pisic normal, un dor de ducă îl cuprinse. În următoarele zile îşi plănui pe îndelete evadarea din curtea cu ziduri înalte. Fiind încă un pui de motan, cu greu putea să escaladeze gardul săsesc ce îi îngrădea libertatea. Ar fi putut să aştepte vreo cîteva săptămîni pînă ar fi căptătat putere suficientă în lăbuţele sale cenuşii. Dar după cum ştim, tinerii fac de multe ori alegeri neraţionale. Iar micul Boţ este o dovadă că pisicii nu sînt cu mult diferiţi de adolescenţii umani, în privinţa păcatelor tinereţii.

Alegerea sa fusese întărită şi de o discuţie între soţii Tache, surprinsă de Boţ într-o seară ......